Sfârșitul secolului al XVIII-lea. Satul Furtișag. Undeva în Teleormanul de astăzi. Plin de bogății și resurse, înconjurat de ape și păduri. Locuit de oameni harnici și cinstiți. Un loc ca în basme.
Livache Drognea era cel mai iscusit teleorman din sat. Flăcău înalt, cu mustăcioara aranjată și dantură de culoarea mămăligii, stârnea admirație în jurul tuturor, de la neamțul invidios până la proasta satului, Veorica.
Tinerețea îl învățase să fie cel mai harnic și mai cinstit dintre toți. În timpul săptămânii, de dimineața până spre lăsarea soarelui muncea pământul. Seara, mergea la căminul cultural, unde își petrecea timpul alături de mândrele din sat. În inima lui era una singură, Irinela. O mândră tânără și dulce ca o bombonică. Îl iubea pe Livache. Pentru că era viguros și-n putere. Reușea să îi gâdile sufletul cu mustața năzdrăvană.
Pe Livache îl interesa prosperitatea satului și bunăstarea locuitorilor ei. Recolta era, an de an, tot mai bună. Economia creștea. Avea propriul program prin care își desfășura munca. Foarte inventiv și foarte pasionat în ceea ce face. Era primul la orânduirea de duminică a satului Furtișag, unde sătenii își discutau problemele și veneau cu soluții. Deobicei, Livache avea ultimul cuvânt, iar glăsuirea sa conta cel mai mult pentru locuitori.
După un timp, cei din Furtișag i-au dat titlul de „Lider el Furto”. O distincție nobilă, purtată doar de cei mai buni oameni ai satului. Legenda spunea că cel ce va avea acest titlu, va avea viață fără de moarte. Iar asta se vedea la primul om care a avut acest privilegiu: Moșul Ion. Cu aproape 175 de ani în urmă, moșul Ion punea bazele Furtișagului. Încă trăia, participând, în calitate de membru de onoare, la adunările generale de duminică. Nu părea să arate vreo slăbiciune.
Teleormanul nostru era cel care avea cele mai multe idei, vorbea cel mai mult și își punea toți adversarii într-un con de umbră. Că atunci când ești bun, ești invidiat. Victoraș, un flăcău mai tânăr ca Livache, încerca tot timpul să-i pună piedici eroului nostru. N-a reușit vreodată, iar după ceva timp s-a mutat într-o altă casă, la ieșirea din sat. Așteptând revanșa.
Furtișagul era un loc frumos, un paradis pentru țăranul român de altădată, iar când un om puternic conduce, este evident că stârnește invidie.
Exista un dușman. Unul mare. Care de fapt era format din mai mulți. Satul paralel.
Nu se afla departe de Furtișag. Era poziționat paralel. Un loc mic, format din oameni răi, conduși de bătrănul George. George îl știa pe Livache și era foarte gelos pe succesul acestuia. Voia cu orice preț să cucerească Furtișagul, pentru bogățiile și resursele de care avea parte.
Într-o zi, George se decide să trimită patru iscoade în Furtișag. Trebuiau să pretindă că sunt negustori rătăciți. Menirea lor era să rămână pentru trei zile în sat, adunând informații și pregătind un complot pentru omorârea eroului, iar dacă se poate, chiar anihilarea lui. Pentru că un sat fără conducător puternic e ca o mină fără minerii care au plecat în Piața Universității să bată niște studenți.
Acești oameni erau cei mai buni din satul paralel. După George, desigur. Dar cei mai potriviți pentru o astfel de născocire. Toate speranțele satului paralel se aflau la picioarele lor.
Patru flăcăi, patru destine, patru speranțe. Marin, Uliuc, Irinel și Ecaterin. Bătrânul conducător le-a poruncit ca în timpul misiunii să se adreseze doar după prima literă din numele lor, pentru a nu fi deconspirați. Vorbele ajungeau repede la Furtișag, iar timpul era prețios.
Cei patru au pornit la drum. Nu aveau să știe ce le pregătea destinul. Vor ajunge eroi sau pierzători? Jandarm sau protestatar? Prea multe întrebări, prea puține răspunsuri.
Ceea ce nu știau era că Livache se afla cu un pas în fața lor.
(va urma)
sursă foto: romaniadacia.wordpress.com
Articolul este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
sursă foto: romaniadacia.wordpress.com
Articolul este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Urmăreşte-ne pe Facebook!
