Se spune că atât corpul, cât și mintea omenească sunt capabile de a trece peste niște încercări inimaginabile. Este un fapt foarte adevărat, dacă privim din perspectiva unui om: Louie Zamperini. O poveste de viață care întrece orice imaginație. Atlet, soldat, prizonier, erou de război. Toate acestea într-o singură viață.
În copilărie a fost un rebel. Un copil-problemă. Intra din necaz in necaz. Polițistul din cartier își făcuse un obicei din a-l fugări zilnic. Fura, fuma și bea. Toate astea la nici 15 ani ! La polul opus se afla fratele său, Pete. Un exemplu pentru toți. Mulți erau șocați când aflau că Louie și Pete sunt frați.
Însă Pete a văzut potențialul în fratele său. Acesta observa faptul că dupa comiterea unui necaz, Louie alerga de fugea pământul. Așă că Pete a luat o decizie ce avea să-i schimbe viața lui Louie: l-a pus să alerge, să se antreneze zilnic. Louie alerga în timp ce Pete era pe bicicletă, urmărindu-l și având grijă ca fratele lui să nu se oprească. Și așa a început tot. Primul concurs câștigat, al doilea la fel. ”Fugea de mânca pământul”. A tot continua. Nu s-a oprit. Precum pe pistă, așa și-n viață. Avea o poreclă: ”Tornada din Torrance”.
A primit bursă la ”University of South California”. Avea un vis: Olimpiada. L-a transformat în realitate când a câștigat o cursă de 5.000 de metri în care participau printre alții și Norm Bright și Don Lash (care era de 12 ori campion în Statele Unite). Norm Bright a cedat datorită caniculei (aproape 40 de oameni au murit în acea săptămână datorită căldurii), Don Lash a fost învins de tânărul Zamperini la o diferență foarte mică.
La 19 ani, Louie participa la Olimpiada de la Berlin din 1936. Încă deține recordul de a fi cel mai tânăr american care a participat la cursa de 5.000 de metri. A terminat pe locul 8 cursa, însă ultimul tur l-a făcut în 56 de secunde. Adolf Hitler l-a remarcat. I-a strâns mână și i-a spus ”Tu ești băiatul ălă care aleargă foarte repede”.
În 1941, Louie s-a înrolat în ”US Army Force”. Doi ani mai târziu, avea să se întample ceva tragic. Era luna mai. Louie, împreună cu echipa lui aveau o misiune de salvare a unui avion prăbușit pe lângă insula Oahu. B-24, avionul care era ca a doua casă pentru echipaj a întâmpinat dificultăți tehnice și s-a prăbușit în Pacific. Doar 3 oameni au supraviețuit din 11, dintre care și Louie.
Așteptau să fie salvați. Nu aveau nici hrană, nici apă. S-au descurcat cum au putut: au omorât albatroși, iar orice ploaie era o sărbătoare. Dupa 33 de zile, Francis ”Mac” McNamara a murit. Louie și Russel ”Phil” Phillips au numărat 47 de zile.
Au fost capturați de japonezi. Au fost trimiși în lagărul Ofuna, unde Louie avea să-și întalnească cel mai mare coșmar: Mutsuhiro Watanabe, sau ”Pasărea” după cum era poreclit de americani. Bătăia, tortura si dezuminzarea erau la ordinea zilei. Louie era prada favorită a Pasării. Era bătut indifirent de ce făcea.
În mai 1944, la un an de la dispariția echipajului, Louie a fost declarat mort. Familia nu putea să accepte și aștepta un semn. Acesta a venit. Louie a transmis un mesaj acasă prin intermediul unui radio japonez. Cum a fost posibil probabil vă întrebați..Louie era destul de cunoscut mai ales că partipase la Jocurile Olimpice. I-au oferit lui Louie șansa de a trăi mult mai bine în schimbul unui singur favor: denigrarea propriei țări. Nu a acceptat, l-au trimis înapoi la Pasăre.
Calvarul a continuat. Watanabe a parăsit lagărul, fiind promovat. O ușurare pentru Louie și ceilalți prizonieri. Au fost mutați în alt lagăr. Cine era comandantul ? Pasărea. Louie a leșinat când l-a văzut. Au revenit la vechile ”obiceiuri”. Trebuia să supraviețuiască. ”Nu mă putea învinge !” avea să declare Louie ani mai târziu. Și a rezistat. A rezistat până la finalul războiului. S-a întors acasă, iar un an mai târziu s-a căsătorit cu o tânără pe nume Cynthia Applewhite, pe care o cunoscuse doar de 2 luni.
A urmat o perioada grea: suferea de sindromul post-traumatic. Visa noapte de noapte cum era bătut. Într-o noapte s-a trezit strângând-o de gât pe Cynthia. Nu putea să creadă. Pe lângă asta, era și alcoolic. Și-a găsit salvarea: credința. Și-a adus aminte ca atunci când era naufragiat în mijlocul Pacificului a spus: ”Dacă voi trece de asta, îmi voi dedica toată viața Ție !”. Și așa făcut. Și-a iertat torționarii. A mers în Japonia să se întalnească cu câțiva dintre ei. Pasărea a refuzat să-l vadă.
La 70 de ani a descoperit skateboard-ul. La 81 de ani a alergat cu torța olimpică în Japonia. La doar câțiva metri de lagăr ! La 90 de ani îl vedeau vecinii cum se cățăra în copacul din fața casei: ”Dumnezeu mă va lua oricum dacă vrea” avea să zică.Laura Hildebrand a scris o carte despre această experiență de viață: ”De neînvins”. Angelina Jolie a făcut un film după această carte. Louie nu a mai apucat să vadă filmul. S-a stins din viață la 97 de ani, în iulie 2014.
În copilărie a fost un rebel. Un copil-problemă. Intra din necaz in necaz. Polițistul din cartier își făcuse un obicei din a-l fugări zilnic. Fura, fuma și bea. Toate astea la nici 15 ani ! La polul opus se afla fratele său, Pete. Un exemplu pentru toți. Mulți erau șocați când aflau că Louie și Pete sunt frați.
Însă Pete a văzut potențialul în fratele său. Acesta observa faptul că dupa comiterea unui necaz, Louie alerga de fugea pământul. Așă că Pete a luat o decizie ce avea să-i schimbe viața lui Louie: l-a pus să alerge, să se antreneze zilnic. Louie alerga în timp ce Pete era pe bicicletă, urmărindu-l și având grijă ca fratele lui să nu se oprească. Și așa a început tot. Primul concurs câștigat, al doilea la fel. ”Fugea de mânca pământul”. A tot continua. Nu s-a oprit. Precum pe pistă, așa și-n viață. Avea o poreclă: ”Tornada din Torrance”.
A primit bursă la ”University of South California”. Avea un vis: Olimpiada. L-a transformat în realitate când a câștigat o cursă de 5.000 de metri în care participau printre alții și Norm Bright și Don Lash (care era de 12 ori campion în Statele Unite). Norm Bright a cedat datorită caniculei (aproape 40 de oameni au murit în acea săptămână datorită căldurii), Don Lash a fost învins de tânărul Zamperini la o diferență foarte mică.
La 19 ani, Louie participa la Olimpiada de la Berlin din 1936. Încă deține recordul de a fi cel mai tânăr american care a participat la cursa de 5.000 de metri. A terminat pe locul 8 cursa, însă ultimul tur l-a făcut în 56 de secunde. Adolf Hitler l-a remarcat. I-a strâns mână și i-a spus ”Tu ești băiatul ălă care aleargă foarte repede”.
În 1941, Louie s-a înrolat în ”US Army Force”. Doi ani mai târziu, avea să se întample ceva tragic. Era luna mai. Louie, împreună cu echipa lui aveau o misiune de salvare a unui avion prăbușit pe lângă insula Oahu. B-24, avionul care era ca a doua casă pentru echipaj a întâmpinat dificultăți tehnice și s-a prăbușit în Pacific. Doar 3 oameni au supraviețuit din 11, dintre care și Louie.
Așteptau să fie salvați. Nu aveau nici hrană, nici apă. S-au descurcat cum au putut: au omorât albatroși, iar orice ploaie era o sărbătoare. Dupa 33 de zile, Francis ”Mac” McNamara a murit. Louie și Russel ”Phil” Phillips au numărat 47 de zile.
Au fost capturați de japonezi. Au fost trimiși în lagărul Ofuna, unde Louie avea să-și întalnească cel mai mare coșmar: Mutsuhiro Watanabe, sau ”Pasărea” după cum era poreclit de americani. Bătăia, tortura si dezuminzarea erau la ordinea zilei. Louie era prada favorită a Pasării. Era bătut indifirent de ce făcea.
În mai 1944, la un an de la dispariția echipajului, Louie a fost declarat mort. Familia nu putea să accepte și aștepta un semn. Acesta a venit. Louie a transmis un mesaj acasă prin intermediul unui radio japonez. Cum a fost posibil probabil vă întrebați..Louie era destul de cunoscut mai ales că partipase la Jocurile Olimpice. I-au oferit lui Louie șansa de a trăi mult mai bine în schimbul unui singur favor: denigrarea propriei țări. Nu a acceptat, l-au trimis înapoi la Pasăre.
Calvarul a continuat. Watanabe a parăsit lagărul, fiind promovat. O ușurare pentru Louie și ceilalți prizonieri. Au fost mutați în alt lagăr. Cine era comandantul ? Pasărea. Louie a leșinat când l-a văzut. Au revenit la vechile ”obiceiuri”. Trebuia să supraviețuiască. ”Nu mă putea învinge !” avea să declare Louie ani mai târziu. Și a rezistat. A rezistat până la finalul războiului. S-a întors acasă, iar un an mai târziu s-a căsătorit cu o tânără pe nume Cynthia Applewhite, pe care o cunoscuse doar de 2 luni.
A urmat o perioada grea: suferea de sindromul post-traumatic. Visa noapte de noapte cum era bătut. Într-o noapte s-a trezit strângând-o de gât pe Cynthia. Nu putea să creadă. Pe lângă asta, era și alcoolic. Și-a găsit salvarea: credința. Și-a adus aminte ca atunci când era naufragiat în mijlocul Pacificului a spus: ”Dacă voi trece de asta, îmi voi dedica toată viața Ție !”. Și așa făcut. Și-a iertat torționarii. A mers în Japonia să se întalnească cu câțiva dintre ei. Pasărea a refuzat să-l vadă.
La 70 de ani a descoperit skateboard-ul. La 81 de ani a alergat cu torța olimpică în Japonia. La doar câțiva metri de lagăr ! La 90 de ani îl vedeau vecinii cum se cățăra în copacul din fața casei: ”Dumnezeu mă va lua oricum dacă vrea” avea să zică.Laura Hildebrand a scris o carte despre această experiență de viață: ”De neînvins”. Angelina Jolie a făcut un film după această carte. Louie nu a mai apucat să vadă filmul. S-a stins din viață la 97 de ani, în iulie 2014.
