Majoritatea informațiilor pe care le deținem provin din văz. Realitatea
noastră este formată în jurul ei. Pentru oamenii fără deficiențe de vedere,
este greu de conceput o realitatea care să se bazeze doar pe patru simțuri.
Este și foarte înfricoșător, să nu mai ai abilitatea de a vedea. Totuși, putem
încerca împreună să înțelegem această lume ”nevăzută” în care trăiesc milioane
de oameni.
În primul rând, întrebarea firească este: ce ”văd” acei oameni? Primul
răspuns la care te gândești este ”negru”, nu ? Ei bine, răspunsurile diferă de
la persoană la persoană. Există oameni care au devenit nevăzători pe parcursul
vieții. Unii dintre ei ”văd” negru, alții chiar și ”alb” ! Persoanele care au
avut astfel de probleme din naștere pretind că nu văd nimic. Este și normal. E ca
și cum ai încerca să îl faci pe un om surd să-ti explice un sunet. Nu o va face
niciodată pentru că nu poate auzi. E foarte simplu. Cei orbi din naștere nu văd
nimic. Pentru a vedea ”negrul” pe care toți îl presupunem că îl văd, ar trebui
să privească culoarea ”negru”, adică să aibă idee despre el. Încearcă următorul
experiment: Pune-ți ambele mâini la ochi. Ai văzut doar negru. Acum, acoperă un
singur ochi. Acela se poate spune că este ”nimicul” pe care-l văd cei cu
deficiențe de vedere.
O altă întrebare foarte frecventă pe care o primesc cei nevăzători este
legată de vise. Pot ei vedea in vise? Ce fel de vise au? Și la această
întrebare, răspunsurile diferă de la o persoană la alta. Youtuber-ul american
Tommy Edison a fost orb din naștere. Nu a văzut nimic în viața lui. Acesta explică într-un video că el nu vede
atunci când visează. Totul se bazează pe cele patru simțuri rămase intacte.
Urmăriți acest video pentru a înțelege mai bine. De asemenea, canalul său este
uimitor și merită să-i vizionați videourile. Pe de altă parte, cei care au
devenit orbi pe parcursul vieții sunt capabili să ”vadă” în visele lor, însă
imaginile pe care le vizionează devin foarte vagi pe măsură de timpul trece.
O altă dilemă pe care lumea o are cu nevăzătorii este legată de culori. Ce
înseamnă pentru ei culoarea.
Cum o diferențiază? Cum le concep? Răspunsul este următorul: oamenii nevăzători din naștere nu au nici un concept despre culori. Pur și simplu nu le pot concepe pentru că nu le-au văzut. Însă, referitor la culori, ei le diferențiază altcumva: de exemplu, ”roșu” înseamnă foc sau ”albastru” înseamnă cer. Astfel, culorile au un sens pentru ei.
Te întrebi probabil cum ai putea să ajuți un nevăzător dacă l-ai vedea pe
stradă. Foarte simplu: ÎNTREABĂ-L dacă are nevoie de ajutor. Nu-l lua de braț
fără motiv ca să-l treci strada. Este înfricoșător pentru o astfel de persoană.
Observă în primul rând dacă are nevoie de ajutor. Dacă pare derutat, după care
întreabă-l dacă are nevoie de ajutor. Va aprecia cu siguranță și mai importat,
se va simți în siguranță.
”Sunt sigur că cei nevăzători și-ar dori foarte mult să vadă” ai putea
spune. În mare parte este adevărat. Redobândirea văzului este o provocare
pentru medicina actuală. Există soluții ca ochiul bionic sau transplante de
cornee, retină etc. Dar, din nefericire, majoritatea cazurilor sunt
nerezolvabile.
Gândește-te cum ar fi dacă mâine nu ai mai putea vedea. Toată realitatea în
care ai trăit pe parcursul vieții tale s-ar duce. Iar starea ta ar fi una de
frică. Exact la fel e și-n cazul unui nevăzător. Dacă mâine ar vedea,
realitatea lui se va schimba total. Sunt două lucruri opuse, dar cu același
efect. Desigur, ar fi mai bine pentru un nevăzător să-și recapete vederea, însă
impactul inițial ar fi același în ambele cazuri.
Există și situații speciale. Sidney Bradford a devenit nevăzător pe când
avea 10 luni. A fost complet orb până la vârsta de 52 de ani. Apoi, acesta și-a
recăpatat vederea în urma unui transplant de cornee realizat de dr. Richard
Gregory. După 2 ani, Bradford s-a sinucis. De ce? Pentru că a fost un șoc
pentru el să vadă cum e defapt realitatea pe care el doar și-o închipuit-o timp
de 50 de ani. Nu reușea să distingă culori sau oameni. Continua să se
barbierească pe întuneric. Putem spune că pur și simplu a fost prea mult pentru
el. Concluzia este aceea că nici redobândirea vederii nu este întotdeauna cea
mai bună soluție în privința unui nevăzător.
Așadar, nu trebuie să diferențiem nevăzătorii de alți oameni și nu trebuie
să gândim că ei au o viață mai tristă din această cauză. Este realitatea lor.
Așa au trăit. Mintea umană se adaptează. Nu trebuie, cu riscul de a mă repeta,
să facem diferențe. În schimb, trebuie să încercăm să-i înțelegem.
