Înainte de toate, salvați acest text. Va fi foarte folositor nepoților voștri pentru când vor da BAC-ul. Vă vor mulțumi. Știți că literatura românească predată în școli are o perioadă de conservare pentru a fi considerată valoroasă. De asta încă îl studiem pe Eminescu, iar alți artiști ca Radu F. Constantinescu sau Tony Poptămaș sunt lăsați pe dinafară.
Opera ”Freestyle țigănesc” este scrisă, înregistrată și interpretată de Bahoi și reprezintă un punct de referință pentru literatura postdecembristă. În această operă apare figura omului de geniu, iar prin subiectivitate, își revarsă furia asupra societății și în special asupra omului de rând.
Nu are rost să o lungim pentru că probabil până în 2070 se mai schimbă programa și introducerile nu vor mai trebui să fie așa de lungi. Așa că vom trece direct la analiza pe text:
Sunteți gata ?
”Te mirel miceada gum geascheres.. ooo staiii că glumeam, trecem direct la partea în română (deși tot timpul m-am întrebat ce înseamnă strofa asta).
”M-am născut puțin, în jos la țară
De trei ori născut în p**a goală..”
De trei ori născut în p**a goală..”
Eul liric își descrie originile și ilustrează tabloul locului natal, astfel el redă imaginea rustică a satului, a vieții la țară. Simplu și onest, dezbrăcat de orice intenție sau interes, prin actul nașterii, ne conturează greutățile întâmpinate încă de la început.
”Vă trageți din țigani, din clan
Crescuți la țară, ești genu de român cu nevasta dulap”
Crescuți la țară, ești genu de român cu nevasta dulap”
În aceaste două versuri, eul liric face apel la mediocritatea omului de rând. Fără a avea aspirații înalte, omul se limitează la proveni ”din clan”. Prin sintagma ”nevasta dulap”, arată că individul mediocru se mulțumește cu o consoartă în jurul căreia se depozitează haine. De bărbați. Adică-i curvă, mai pe scurt (ultima parte să n-o scrieți la BAC)
”Atras de grase grase,
Secretul tău e că dai limba-n p*#da sifilă”
Secretul tău e că dai limba-n p*#da sifilă”
Idealul iubirii în lirica bahonesciană este vag descrisă. La prima vedere, atracția se realizează vizavi de persoane mai grele. Armonia perfectă față de ”grase grase” se dezbină atunci când vine vorba de secrete, iar astfel, omul de rând își acceptă în continuare mediocritatea, din cauza că iubirea îl îmbolnăvește de boli venerice.
”Legătura dintre tine și fapte
E că o faci în șoapte”
E că o faci în șoapte”
Sentimentul general descris de aceste două versuri este de repulsie față de omul de rând. Eul liric expune un adevăr general despre natura condiției umane: falsitatea și ipocrizia. Prin ”șoapte”, se induce ideea de lipsă de responsabilitatea din partea individului, care nu își asumă tot timpul răspunderea asupra acțiunilor proprii.
”Ai genul de prietenă, face webcam
Sex pe webcam, 2 euro, p*#da la ecran”
Sex pe webcam, 2 euro, p*#da la ecran”
Eul liric descrie succint adevărul trist despre viață omului de rând. Acesta exprimă un adevăr necontestabil despre iubirea dintre bărbăt și femeie, punând accent pe faptul că femeia acestuia este probabil ușuratică, apelând la metode foarte simple de a face bani, de altfel își strică integritatea socială prin videochat.
”Faci bani cu sacu’, încârcand fiare cu capu
Ești o proastă proastă, ținută-n post”
Ești o proastă proastă, ținută-n post”
Această structură nici nu necesită vreun comentariu la cât de bună e. Poate doar niște aplauze.
”Ești o fată de la etaju patru, mama perversiuni terestre
Ai legături anal extraterestre”
Ai legături anal extraterestre”
Cu o deschidere spre univers, eul liric conturează tabloul iubirii ideale: prin ”etaju patru” acesta arată superioritatea dragostei, afirmând ca iubirea ideală nu există în plan terestru, ci doar la un nivel superior. Printr-un procedeu eminescian, acesta tinde spre infinitul universului, o legătură extra-terestră.
”Bărbatul tău microbolog, olog, oftalmolog, doctor, genial, homofob
Am să-mi cobor picioarele pe pământ
Măi românilor vreau să vă înfrunt”
Am să-mi cobor picioarele pe pământ
Măi românilor vreau să vă înfrunt”
Ființa superioară, realizată printr-o enumerație, contemplă asupra condiția mediocrului și vrea să-l ”înfrunte”. Asemănător Luceafărului lui M. Eminescu, acesta dorește să coboare în plan terestru, pentru a-și arăta superioritatea.
”Esti genu’ de român care suferi, dar o arzi prin nuferi
Știu că nu mă suferi și o să te superi pe fufa ta că se dă la persoana mea”
Știu că nu mă suferi și o să te superi pe fufa ta că se dă la persoana mea”
Final acestei opere reprezintă un ultim atac asupra condiției omului de rând. Într-un final, arată că mediocrul este supus la suferință continuă, conturând de altfel și mediul în care acesta trăiește (”prin nuferi”). Eul liric își arată superioritatea și prin faptul că distruge potențialul iubirii dintre bărbat și femeie, femeia alegând omul de geniu. Din nou, se pune accent pe caracterul ușuratic al femeii, arătând că aceasta va alege tot timpul ce este mai bine pentru ea.
