Patriotismul este un subiect delicat pentru români. Dar nu și pentru mine. Este un concept pe care, personal, încerc să-l evit pe cât de mult posibil. Mi se pare amuzant faptul că anumite persoane se mândresc de faptul că s-au născut într-o anumită delimitare geografică. Să luăm cazul țării noastre, România. Avem o grămadă de oameni care se bat cu pumnul în piept că ei sunt patrioți și că iubesc țara, dar defapt, se limitează în zona lor de confort și preferă să nu facă nimic util pentru ei și implicit pentru națiune.
De ce ar conta faptul că noi suntem ultima țară din Uniunea Europeană la capitolul educație, sănătate, nivel de trai, igienă, iar analfabetismul depășește 40% ? Contează că de 1 Decembrie fluturăm stegulețe, că la un anumit sport câștigăm câteodata (deși și aia foarte rar în ultima perioadă) și că ne putem mândri prin reușitele altora. Dar niciodată ale noastre. Și să nu mă fac înțeles greșit, întotdeauna voi susține echipa României la fotbal de exemplu. Și dacă va câștiga (sic!), mă va face să mă simt bine. Pentru că e vorba de spectacol, fotbalul e plăcut ca divertisment. Dar niciodată nu mă va face mândru.
Am mai folosit și eu expresia ”Mândru că sunt român.”, dar pe parcursul dezvoltării mele am diminuat considerabil utilizarea aceastei vorbe. Nu sunt mândru că sunt român. Am avut zero contribuție la faptul că m-am născut aici. Nu pot spune nici măcar ”Mândru că sunt eu”. În schimb, prefer să zic ”Mândru că am realizat ceva” sau ”Mândru că m-am autodepășit”, ”Mândru că nu m-am lăsat învins”. Și exemplele pot continua la nesfârșit.
Probabil problema principală în cazul acestei țări este că patriotismul este perceput greșit. Obiectiv vorbind, este foarte bine să ai o identitate națională, să ai un set de valori definite. Dar nu pot înțelege faptul că niște probleme atât de grave precum cele enumerate mai sus sunt ignorate, în timp ce noi alegem să ne lăudăm cu lucruri irelevante. De exemplu, un sportiv român câștigă o medalie. Este meritul lui. Nu al nostru. Așa că de ce să ne mândrim cu asta ? Ne putem simți mai bine, e normal, dar nu să ne mândrim. Să luăm un contraexemplu: corupția. Miliarde de euro au fost furate de ani de zile. Este țara afectată ? Da. Am făcut ceva pentru asta ? Nu. Înafară de ”lasă că merge și așa” sau proteste care peste o săptămână au fost uitate, nu am realizat nimic. Și cel mai bun argument este nivelul de trai.
Să vorbim puțin și despre istoria României, istoria cu care foarte mulți aleg să se mândrească. Acum vreo 200 de ani, Nicolae Bălcescu a realizat ”mitul istoric” prin care diverși domnitori români au fost caracterizați ca eroi cu scopul de ”a trezi” identitatea națională în rândul oamenilor de rând. Ideea a fost acentuată și în timpul regimului comunist. După cum spuneam, domnitori ca Mihai Viteazul, Ștefan Cel Mare, Vlad Țepeș au fost portretizați ca niște eroi, ca niște oameni cu realizări fabuloase, doar cu scopul de a deștepta mândrie în sufletul românului. Istoric vorbind (și relatând din istoria reală, nu cea predată la școală), cei enumerați mai sus au fost niște demagogici care și-au văzut doar propriul interes.
Așadar, ce înseamnă până la urmă patriotism ? Este înțeles greșit la noi ? Probabil că da. Putem face ceva în privința asta ? Sigur că da. Ce anume ? Să ne informăm, să ne dezvoltăm capacitățile, să citim, să ieșim din zona noastră de confort, să fim sinceri, să avem o atitudine deschisă, să nu ne mai limităm la mentalități învechite. Pe scurt, să investim în noi. Poate până la urmă, asta înseamnă să fi patriot.
Urmăreşte-ne pe Facebook!
