Dacă cu echipele de club s-a rezolvat, alta este situaţia în cazul echipei naţionale care, din nu ştiu ce motive, este obligată să joace periodic cu alte echipe naţionale de pe continentul ăstă. Probabil, băieţii de la UEFA ţin să ne amintească, din când în când, cât de praf este fotbalul românesc. Unul dintre acele momente a fost aseară, România - Polonia, încheiat cu un scor de "mai bine nu s-ar fi prezentat că tot una era".
Ca tot omu', am zis că mă pun să mă uit la meci să urmăresc naţionala de fotbal ca un patriot ce sunt. Proastă alegere. Mi-am pierdut tot entuziasmul (cât era el) în minutul 11 când am asistat la un celestial rekt.
Un polonez, Kamil Grosicki, a plecat cu mingea de la mijlocul terenului trecând ca prin unt prin apărarea noastră formată din, nu mai puţin, de şase jucători, ca în final să marcheze. A fost momentul în care am ales să nu mă mai uit la meci. Am aflat, ulterior, de la prieteni că meciul s-a terminat 0-3 şi m-am prefăcut surprins.
Pe lângă captilolul sportiv, am demonstrat că nici la nici la capitolul civilizaţie nu ne lăsăm mai prejos. Avem suporteri care aruncă petarde ca nişte proşti pe teren, lângă jucători. Am impresia că-n România totul trebuie să meargă într-o unitate, adică dacă fotbalul e de rahat, nu s-ar putea ca şi suporterii să nu fie de rahat la rândul lor.
În concluzie, eu cred că ar trebui să lăsăm fotbalul de tot, sau mai bine zis sportul în general că nu e de noi, dovada fiind rezultatele de la Olimpiada de anul ăsta. Un singur sport aş promova în România şi ăla ar fi oina, măcar la ăla nu bate nimeni deoarece nu-l mai joacă nimeni. Pe lângă asta, am da dovadă de un real patriotism.
