De curând am fost întrebată ce gen de muzică ascult, iar după ce răspunsul a fost “rap”, nelipsita și neliniștita întrebare “de ce?” nu a întârziat să apară.
A urmat, mai apoi, o lungă dezbatere despre de ce așa și nu așa, de ce asta și nu cealaltă, pentru ca în final să aflu că, de fapt, vorbeam în van: interlocutorul meu îi considera pe toți ascultătorii de rap niște derbedei, oameni fără viitor și cu un coeficient mintal redus.
Am să explic mai departe de ce nu pot fi de acord cu afirmația pertenerului meu de discuție și de ce consider eu că ascultătorii și cântăreții de rap nu sunt nicidecum pleava societății.
Cultura hip-hop este una extrem de vastă. De la muzica rap până la graffiti si beatbox sau de la breakdance până la modul în care te îmbraci, totul se rezumă la artă și, poate pentru unii, la o formă a liberei exprimări.
Am început să ascult muzică rap de prin anul 2010, cam pe la 14 ani. Prima piesă ascultată a fost “Extreme” de la Cedry2k. Am rămas, efectiv, fără cuvinte. Muzica este despre comunicare, despre stări și emoții. Exact asta mi-a transmis piesa respectivă. Cedry2k (Stelian Crăciun) este cunoscut în sfera rap-ului pentru uimitorul său parcurs spiritual: tânărul rebel, inconjurat de violență și droguri, a reușit să se regăsească, creându-și o legatură cu Dumnezeu.
Acum, de ce rap? Pentru că rap-ul mi se pare un gen muzical din care ai ce învăța. Vorbim aici despre o melodie de 4-5 minute, cu 2, 3, 4 strofe și un refren. Fiecare piesă are o poveste ori o povață din care poți trage o învățătură. Și treaba e că învățătura aia nu iți e băgată cu de-a sila pe gât, ci rămâne totul la latitudinea ta, ca și ascultător, dacă vrei să auzi cu adevarat mesajul.
Versurile pieselor cântăreților de rap sunt, în mare parte, inteligente, pline de substrat și subînțelesuri. Spun în mare parte deoarece, la fel ca peste tot, există și excepții.
Drept exemplu, muzica celor de la “Subcarpați” îmbină versuri folclorice, autentice românești, pe un beat de rap. Când zic “Subcarpați” automat îmi vine în minte versul “folcloru-i oxigen pentru un popor astmatic”. Baieții ăștia încearcă să îi aducă pe tineri cât mai aproape de poporul lor. Și chiar le iese, dovada fiind milioanele de fani.
De altfel, dacă ai ascultat vreodată o piesă de-a lui Nimeni Altu’, cu siguranță știi câte povești are acest om de spus. Ce-i drept, poate ai reușit să iți tai venele pe unele piese, insă sunt convinsă ca majoritatea te-au ajutat să treci mega fain peste probleme. Macanache este, de asemenea, un personaj în industria muzicală rap. El e tânărul “vagabond și derbedeu” care vorbește în piese despre prietenie sau familie. Esența rap-ului sunt versurile, cuvintele. Nu poți asulta o astfel de piesă pentru că sună bine, o asculți pentru că are un mesaj.
Underground-ul este plin de oameni extraordinari, cu vise mari și cu potențial. Da, probabil că sunt derbedei ori drogați, însă, în esentă, ceea ce e interesant este faptul că majoritatea dintre ei au povești triste, pe care le exprimă în versuri. Majoritatea dintre ei s-au ridicat prin intermediul rap-ului. Rap-ul (ori cultura hip-hop) este despre familie, prietenie, devotament.
Am auzit nu de puține ori afirmații de genul: “da, ok, rap-ul e muzica drogaților” sau “e o porcărie, nu se înțelege nimic”. Cei care zic asta sunt aceeași care au zis-o și pe aia cu “rock-ul e muzica diavolului”. Nu aș putea afirma faptul că acei oameni sunt sfinți, însă, cu riscul de a mă repeta, consider că excepții există peste tot. Bineînțeles că unele piese nu sunt cenzurate, pentru că, dacă aici ar interveni cenzura, mesajul nu ar mai ajunge la ascultători sub aceeași formă. Mesajul are un impact mult mai mare dacă e transmis prin intermediul vorbelor dure, oarecum urlate, nicidecum șoptite.
Rap-ul nu poate fi înțeles de toți. Nu o să îi dau niciodată bunicii mele o piesă de stradă de-a lui Phunk B sau Bocaseca, pentru că, cel mai probabil, nu va înțelege nimic. Sau va înțelege doar înjurăturile și atunci mă va renega. Ăsta este unul dintre motivele pentru care rap-ul nu poate deveni o muzică comercială. Atunci când muzica de acest gen ajunge la urechile oamenilor nepotriviți, ea este neînțeleasă, judecată greșit. Așadar, rap-ul nu este pentru toată lumea.
Rap-ul reprezintă, de fapt, o poezie urbană, o stare de spirit care influențează societatea poate cu mult mai mult decât reușește să o facă școala în zilele noastre. E pură poezie inspirată din social, unde individul se exprimă liber, dându-i frâu liber ego-ului sătul de societate.
Nu am să îndemn pe nimeni niciodată să asculte un anume gen de muzică doar pentru că eu mă regăsesc în el. Aș risca să ofer ceva frumos, ceva inteligent, unor persoane care poate nu merită sa fie cuprinse într-o asemenea profunzime. E ca atunci când erai mic și primeai un joc super misto și nu voiai să îl împarți cu nimeni, doar pentru că era al tau. Cat egoism, micuțule copil! Astăzi, copilul a crescut, s-a maturizat și are totală liberatate să caute, să verifice, să se intereseze și să se informeze în legătură cu ceea ce îl intereseaza cu adevarat ori ceea ce îl va ajuta, de acum, în viață.
Urmăreşte-ne pe Facebook!
