“Gata, şefule, nu mai punem ceasul şi ieşi mai ieftin! ”, “ ’aide, păpuşe, te duc cu 15 lei până acasă?”. Fără îndoială, cu toţii am auzit una dintre expresiile astea măcar o dată în viaţă. Taximetriştii bercenişti au un oarecare renume pentru felul lor extremist. N-aş vrea să spun că sunt melteni, nici n-aş îndrăzni, însă, în ultimul deceniu, au devenit un izvor de amuzament pentru întreaga ţară.
În ceea ce priveşte taximetriştii timişoreni, se schimbă treaba. Am întâlnit şi oameni ţâfnoşi, care în repetate rânduri, la cererea mea de a fi ajutată cu bagajul, că deh, sunt o fiinţă gingaşă şi plăpândă, m-au înjurat pe sub mustăţi ori m-au catalogat drept o Eva plină de sine. Însă, în mare parte, aceşti oameni de rând reuşesc să fie adesea psihologii unei întregi naţiuni.
Politică, educaţie, cataclisme, războaie civile, Putin ori Trump, cutremurele şi babele violate din Vaslui, Bianca Drăguşanu şi al ei prunc, orice subiect ai începe, taximetristul o să ti-l dezvolte cât ai clipi. Eşti trist? Du-te la o plimbare cu taxi-ul! Ai picat toate examenele? Am găsit remediile. Mergi cu taxi până acasă! Te-ai îndrăgostit? Ia un taxi! Nu există bucurie mai mare decât atunci când îi vezi chipul dragului om, care, fără a ştii vreo mică chestie despre tine, decât probabil sexul pe care îl ai (sau nu-l ai, forever alone-ule ), te descoase cât ai clipi şi încearcă să-ţi dea o dumă bună numai de dragul unei conversaţii. Si atâta îmi plac oamenii de genul ăsta! De 4 luni merg tot cu taxi, şi nu pentru că m-am săturat să merg cu RATT-ul şi să ajung ca un pui congelat la job ori fiindcă n-aş adora să mă înghesuie băbuţele ori să mi se fure portofelul, ci doar pentru că iubesc să ascult zi de zi poveşti noi.
Lăsând gluma la o parte, taximetriştii sunt oameni mişto! Băi, şi ştii cum? La modul ăla, de oameni deştepţi, dar care nu au facultate ori oameni frumoşi, dar care arată ca nişte boschetari.
Zilele trecute am fost blocată în trafic, într-un taxi, în drum spre job. Luni, 7:30 dimineaţa, ianuarie şi un ger de ar fi putut să iţi îngheţe şi cel mai ascuns organ. Mi-am petrecut aproximativ o oră şi 20 de minute într-o maşină, cu un domn la circa 50 de ani (puteţi să râdeţi cu toţii acum, dragilor). Dar nu, nimic dubios, nimic pervers. Ideea este că la ora 7, nimeni din Univers nu ar putea avea chef de vreo discuţie şi în afară de un “Bună dimineaţa”, destinaţia şi “La revedere” nu aveam de gând să spun. Însă discuţia pe care am avut-o cu acest domn mi-a făcut ziua mai bună. Si poate nu doar ziua. Realizez zilnic că există oameni în această lume care, poate, o duc mai rau ca mine şi, cu toate astea, reuşesc să facă ceea ce işi propun. Domnul mi-a povestit, din vorbă în vorbă, cum, pe la 45 de ani, împreună cu soţia şi cei doi copii ai săi, au decis să meargă în vacanţă. Şi unde altundeva ar putea să îşi ducă cei mai buni părinţi din lume dragii prunci, la terminarea şcolii? Ei bineeee… nu, nu la Disneyland. Ci în minunatul şi extravagantul şi total diferitul şi nemaipomenitul Amsterdam. Ca să n-o lungim foarte mult, o să rezum totul la câteva cuvinte esenţiale: bărbatul şi-a dorit încă din tinereţe să viziteze Amsterdamul, iar acum, cand a prins în sfârşit ocazia să se drogheze legal, şi-a îmbunat şi soţia şi cele două progenituri (care, să ne înţelegem, credeau că iarba e doar cea din curtea din spate) să fumeze alături de el.
Omul era atât de plin de viaţă, avea un zâmbet atât de cald şi vorbea cu atât de multă bucurie, încât ai fi spus că Moş Crăciun chiar există. Deşi nu mai era chiar în floarea tinereţii, râdea cu o poftă şi povestea totul cu entuziasm. La un moment dat, aş fi spus că era fumat.Apogeul discuţiei a fost când domnul mi-a mărturisit că, în tinereţe, a fost lovit din plin de o maşină. Şi era încă viu. Deci dacă era viu, atunci nu era mort. Exact. Mi-a spus, de altfel, cum din acel moment a încercat să facă totul ca şi cum acea zi ar fi ultima. Şi de aici şi povestea cu Amsterdamul.
Am primit, cred eu, o lecţie de viaţă în acea dimineaţă. Nenea de pe taxi, dacă citiţi ce scriu eu aici, vă mulţumesc pentru povestioară.
P.S.: Domnul lucrează pentru o firmă cunoscută şi spune multe poveşti drăguțe. Nu mai ţin minte indicativul maşinii, însă vă doresc tuturor să mergeţi măcar o dată cu dânsul. Şi, cine ştie, poate vă face şi rost de un bilet low-cost pentru Amsterdam.
Urmăreşte-ne pe Facebook!
